Wednesday, January 1, 2014

am incercat si eu, cu rucola, a iesit dar nu avea acelasi gust cu cea din magazin si avea si un miro


Anul trecut pe vremea asta am avut o tentativă de a-mi face o mini-grădină cu plante aromatice pe balcon. Vroiam să plantez muşeţel, mentă, busuioc şi alte asemenea. Nu ştiu dacă a fost din cauza lipsei mele de cunoştinţe şi atenţie, a vremii sau a destinului potrivnic all you can eat lobster buffet , dar încercarea a fost un eşec total. Au apărut doar câteva frunzuliţe care s-au uscat foarte repede.
Primăvara asta am de gând să repet experienţa, aşa că mi-am propus să mă documentez puţin despre cum se îngrijesc plantele, ca să nu mai am surprize neplăcute. Campania vALLuntar a picat la ţanc şi nu am stat prea mult pe gânduri să aleg cartea Plante aromatice , un ghid despre cum se cresc şi se folosesc aceste minunate verdeţuri.
Cartea cuprinde 70 de plante aromatice , iar pentru fiecare sunt date informaţii despre origini, caracteristici, zonă de creştere, cultivare, recoltare, utilizare şi precauţii. Descrierile sunt însoţite de imagini cu planta respectivă, plus reţete pentru prepararea unor mâncăruri sau băuturi.
Am rămas uimită de câte plante comestibile există, plante de care nu am auzit până acum sau am auzit, dar nu le-am încercat niciodată. Cartea mi-a trezit curiozitatea pentru gustat şi alte plante decât cele clasice, gen busuioc, pătrunjel, tarhon, rozmarin (descrise şi ele în ghid). Am aflat că nalba poate fi folosită atât la ceaiuri, cât şi la salate. Angelica, cresonul, lingurica, iarba lămâioasă, iarba mare, cătuşnica, luminiţa de seară, colţunaşii, sorbestreaua de salată sunt doar câteva din plantele de a căror existenţă nu ştiam, dar care au multiple utilizări, atât în bucătărie, cât şi în scopuri medicinale sau ca produse cosmetice.
Nu cred că toate se cultivă la noi, dar cu siguranţă o să fiu mai atentă la verdeţuri şi ierburi când voi merge la piaţă. Şi sper ca anul ăsta să reuşesc să cultiv pe balcon all you can eat lobster buffet măcar câteva plante de bază
S-ar putea să îţi placă şi: vALLuntar campanie cu voluntariat, cărţi şi bloguri Campania vALLuntar, ediţia a doua: cărţi şi copaci Zâmbete de februarie Riscurile mâncatului în exces David A. Kessler (2)
www.simplesharebuttons.com Share! This entry was posted in Alimentaţie , Cărţi , Ceai , Sănătate and tagged cărţi , editural ALL , plante aromatice , vALLuntar on 06/03/2013 by Andra :) . Post navigation ← Mâncare sănătoasă şi drag de oameni: Interviu cu Andreea Beca – Beca’s Kitchen Women… →
De-abia astept sa-mi spui cum a iesit experimentul de data asta. Si pe mine m-ar incanta sa am busuioc si rozmarin la indemana… Cu informatiile noi, poate o sa-ti iasa… ca la carte. Putin off-topic: ce frumoase sunt unele cuvinte in romana! Nici eu n-am auzit de ele, dar uite ce frumos all you can eat lobster buffet suna catusnica, lingurica, sorbestreaua…
Unora le-a reuşit, ceea ce mă încurajează să mai încerc. Cam uit să le ud, bănuiesc că asta e problema ) dar o să mă dau pe brazdă Nu auzisem niciodată termenii ăştia, mie mi se par că sună a poveste
am incercat si eu, cu rucola, a iesit dar nu avea acelasi gust cu cea din magazin si avea si un miros mai intepator; nu stiu daca firma de unde am luat semintele era de vina, din pacate nici nu mai stiu cum arata pachetul de seminte, dar voi mai incerca si anul asta. succes !
Si mie imi placea sa-mi cultiv plantele aromatice, condimente.. Puteam pune orice in gradina din tara S-a nimerit acum sa locuiesc tot la parter, cu o gradina inclusa, dar sa nu fie pamantul prea bun pentru orice as vrea sa plantez.. Am tot vazut ghivece cu condimente, dar nu m-am incumetat inca sa cumpar.
De vreo câteva ori eram şi eu cât pe ce să cumpăr ghivece cu busuioc din hipermarket, dar părea cam firav şi veşted. all you can eat lobster buffet Mă gândesc all you can eat lobster buffet că e mai ok dacă o iau de la zero Nu se poate face nimic cu pământul ăla, un îngrăşământ, ceva? E păcat, să ai o grădină sub nas şi să n-o poţi folosi..:(
TI-ai ales o carte faorte frumoasa, o am si eu . Si utila, pe deasupra! In fiecare primavara pun si eu tot felul de seminte in ghivece si jardiniere, deocamdata am ceva busuioc all you can eat lobster buffet anemic si un rozmarin all you can eat lobster buffet lung si zalud …
Am incercat si eu sa cultiv in ghiveci pe balcol musetel adus din sudul Dobrogei, all you can eat lobster buffet dar nu s-a prins pentru ca are nevoie all you can eat lobster buffet de mult soare toata ziua. Cautam demult o astfel de carte (de preferinta una care sa se refere numai la plantele care cresc in Romania) care sa ma invete sa recunosc in natura plantele utile in bucatarie sau pentru ceaiuri. Multumesc pentru pont!
Muşetel am încercat şi eu, cu seminţe cumpărate din… Barcelona )) Au ieşit nişte firişoare verzi care s-au uscat foarte repede.. În carte sunt prezentate plante din toată lumea, dar se specifică în ce regiuni geografice se întâlnesc cel mai frecvente.
Si eu am incercat sa-mi fac gradinita cu plante aromatice si vreo cateva luni mi-a rezistat pentru ca imi aduceam aminte sa le ud regulat, dupa un timp am uitat de ele si s-au uscat. all you can eat lobster buffet Acum aproape ca ma tenteaza sa le incerc din nou, este un sentiment atat de placut sa ai nev

No comments:

Post a Comment